POLITICA DE SECURITATE A PRELUCRARII DATELOR CU CARACTER PERSONAL
SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL
CAPITOLUL 1. SCOP :
Scopul acestei politici este de a stabili masurile necesare si responsabilitatile angajatilor SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL, pentru îndeplinirea obligaţiilor referitoare la garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
CAPITOLUL 2. DOMENIUL DE APLICARE :
Prezenta politica se aplica tuturor angajatilor SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL cu atributii de prelucrare a datelor cu caracter personal si/sau dupa caz persoanelor imputernicite.
CAPITOLUL 3. TERMENI ŞI DEFINIŢII:
ANSPDCP = Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;
Codul numeric personal (CNP) = un număr semnificativ care individualizează în mod unic o persoană fizică, constituind un instrument de verificare a stării civile a acesteia şi de identificare în anumite sisteme informatice de către persoanele autorizate;
Date cu caracter personal = orice informaţii referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;
Date cu caracter personal cu funcţie de identificare de aplicabilitate generala (date cu caracter special) = numere prin care se identifică o persoană fizică în anumite sisteme de evidenţă şi care au aplicabilitate generală, cum ar fi: codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, numărul paşaportului, al permisului de conducere, numărul de asigurare socială sau de sănătate;
Date anonime – date care, datorită originii sau modalităţii specifice de prelucrare, nu pot fi asociate cu o persoană identificată sau identificabilă
Operator – orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autorităţile publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, care stabileşte scopul şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; dacă scopul şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt determinate printr-un act normativ sau în baza unui act normativ, operator este persoana fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, care este desemnată ca operator prin acel act normativ sau în baza acelui act normativ;
Persoană împuternicită de către operator – o persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autorităţile publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, care prelucrează date cu caracter personal pe seama operatorului;
Persoana responsabilă de politica de securitate a datelor cu caracter personal – persoana responsabilă de funcţionarea corespunzătoare a sistemului complex de protecţie a informaţiei care conţine date cu caracter personal, precum şi de elaborarea, implementarea şi monitorizarea respectării prevederilor politicii de securitate a deţinătorului de date cu caracter personal;
Prelucrarea datelor cu caracter personal – orice operaţiune sau set de operaţiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terţi prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea;
Stocarea – păstrarea pe orice fel de suport a datelor cu caracter personal culese;
Utilizator – orice persoană care acţionează sub autoritatea operatorului, a persoanei împuternicite sau a reprezentantului, cu drept recunoscut de acces la bazele de date cu caracter personal.
CAPITOLUL 4. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ:
- Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Ordinul Avocatului Poporului nr. 52 din 18/04/2002 privind aprobarea Cerintelor minime de securitate a prelucrarilor de date cu caracter personal
- Decizia ANSPDCP nr. 52/2012 privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video
- Decizia ANSPDCP nr. 90 din 18/07/2006 privind stabilirea cazurilor în care nu este necesara notificarea prelucrarii unor date cu caracter personal
- Decizia ANSPDCP nr. 100 din 23/11/2007 privind stabilirea cazurilor în care nu este necesara notificarea prelucrarii unor date cu caracter personal
- Decizia ANSPDCP nr. 132 din 20/12/2011 privind conditiile prelucrarii codului numeric personal si a altor date cu caracter personal având o functie de identificare de aplicabilitate generala
CAPITOLUL 5. PRECIZARI :
5.1. REGULI GENERALE
Prin cerinţe minime de securitate este avut în vedere un complex de măsuri tehnice, informatice, organizatorice, logistice, proceduri şi politici de securitate prin care să se asigure nivelul minim de securitate prevăzut în art. 20 din Legea nr. 677/2001, în conformitate cu cerinţele minime de securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal, aprobate prin Ordinul 52 din 18 aprilie 2002 ale Avocatului Poporului.
SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL a adoptat măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerilor accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat.
SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL a luat măsuri de stocare în siguranţă a informaţiilor privind date cu caracter personal, astfel încât sa fie asigurat un nivel adecvat de protecţie şi securitate, în sensul Legii 677/2001.
Pentru îndeplinirea prevederilor legale aferente şi în vederea satisfacerii cerinţelor păstrării în siguranţă a datelor şi informaţiilor, s-a elaborat şi implementat măsuri organizatorice şi tehnice orientate pe anumite direcţii de acţiune:
– Identificarea şi autentificarea utilizatorului
– Tipul de acces
– Colectarea datelor
– Execuţia copiilor de siguranţă
– Computerele şi terminalele de acces
– Fişierele de acces
– Instruirea personalului
5.2. PROCEDURI SPECIFICE
5.2.1 Identificarea si autentificarea utilizatorului
Pentru a căpăta acces la date cu caracter personal, utilizatorii trebuie să se autentifice in sistemele informatice ale SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL. Autentificarea în cadrul sistemelor informatice ale SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL se face prin introducerea credentialelor de autentificare unice si netransmisibile dobandite in urma procesului de inrolare si management al identitatii electronice, guvernat de politicile de securitate in vigoare.
Fiecare utilizator are propriul său cod de identificare (nume de utilizator). Niciodată nu este alocat acelaşi cod de indentificare mai multor utilizatori si acesta nu poate fi partajat de catre mai multe persoane.
Codurile de identificare (sau conturi de utilizator) nefolosite o perioadă mai îndelungată sunt dezactivate şi distruse după un control prealabil.
Orice cont de utilizator este însoţit de o modalitate de autentificare, prin introducerea unei chei de autentificare precum o parola. Parolele sunt şiruri de caractere, adecvate din punct de vedere al securităţii ca lungime şi compoziţie. La introducerea parolelor acestea nu sunt afişate în clar pe monitor. Schimbarea parolelor se face numai de către utilizatori autorizaţi.
5.2.2. Tipul de acces
Utilizatorii trebuie sa acceseze numai datele cu caracter personal necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor lor de serviciu. Compartimentul care asigură suportul tehnic poate avea acces la datele cu caracter personal pentru rezolvarea incidentelor si a problemelor aparute in utilizarea sistemelor informatice.
5.2.3. Colectarea datelor
SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL va lua măsuri pentru ca sistemele informaţionale să înregistreze cine a făcut modificarea datelor cu caracter personal, data şi ora modificării. Pentru o mai bună administrare, vor fi implementate măsuri pentru ca sistemele informaţionale să menţină datele şterse sau modificate.
5.2.4. Executia procesului de backup periodic
Sistemele care gestioneaza date cu caracter personal trebuie sa fie protejate prin procesul de backup periodic impotriva pierderii, sau distrugerii datelor sau a sistemului informatic.
5.2.5. Computerele si terminalele de acces
Computerele şi alte terminale de acces la date cu caracter personal aflate in sediul SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL vor fi instalate în încăperi cu acces restricţionat.
Unde nu pot fi asigurate aceste condiţii, computerele vor fi instalate în încăperi care se pot încuia.
Serverele care găzduiesc date cu caracter personal pot fi accesate doar în mod controlat, pe baza de drepturi de acces, conform politicilor de securitate ale grupului si adoptate de SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL
Nu este permisă scoaterea din instituţie a mediilor de stocare mobile (CD/DVD, USB Stick, Portable HDD) care contin date cu caracter personal, decât cu aprobare prealabilă din partea conducerii instituţiei.
5.2.6. Fisierele de acces
SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL ia măsuri ca orice accesare a bazei de date cu caracter personal să fie înregistrată .
Pentru prelucrările automate, aceste informaţii sunt stocate într-un fişier de acces general sau în fişiere separate pentru fiecare utilizator. Orice încercare de acces neautorizat va fi, de asemenea, înregistrată.
Fişierele de acces fac posibilă identificarea de către SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL sau de către persoana împuternicită, a persoanelor care au accesat date cu caracter personal fără un motiv anume, în vederea aplicării unor sancţiuni sau a sesizării organelor competente.
5.2.7. Sistemele de telecomunicatii
Sisteleme informationale vor fi concepute astfel incat datele cu caracter personal sa nu poate fi interceptate sau transmise de oriunde.
Prin sistemele de telecomunicatii datele cu caracter personal vor fi transmise printr-un canal sigur. Datele cu character personal transferate in zonele de securitate externa sau nesigura vor fi criptate. Toate prevederile documentului Politica de Securitate a Informatiei- Retea si Firewall sunt aplicabile.
5.2.8. Instruirea personalului
Personalul SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL este informat cu privire la prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, la cerinţele minime de securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal, precum şi cu privire la riscurile pe care le comportă prelucrarea datelor cu caracter personal.
Utilizatorii care au acces la date cu caracter personal vor fi instruiţi asupra confidenţialităţii Utilizatorii sunt obligaţi să îşi închidă sesiunea de lucru atunci când părăsesc locul de muncă.
5.2.9. Folosirea computerelor
Pentru menţinerea securităţii prelucrării datelor cu caracter personal (în special împotriva viruşilor informatici) trebuie luate măsuri privind:
– interzicerea folosirii de către utilizatori a programelor software care provin din surse neverificate;
– informarea utilizatorilor în privinţa pericolului privind viruşii informatici;
– implementarea unor sisteme automate de tip antivirus si protective malware şi de securitate a sistemelor informaţice;
– dezactivarea posibilitatii de copiere sau imprimare a datelor cu caracter personal afisate pe ecran in afara fluxurilor normale de afaceri.
5.2.10. Imprimarea datelor
Scoaterea la imprimantă a datelor cu caracter personal se va realiza numai de utilizatori autorizaţi de către SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL pentru această operaţiune.
5.2.11. Prelucrarea manuala de date cu caracter personal
Documentele care conţin date cu caracter personal, folosite pentru realizarea anumitor operaţiuni se vor preda persoanelor abilitate sau se vor închide imediat după terminarea acestora.
5.3. Principiile care stau la baza prelucrarii datelor cu caracter personal
Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează cu respectarea cerințelor legale și în condiții care sa asigure securitatea, confidențialitatea și respectarea drepturilor persoanelor vizate.
Prelucrarea datelor cu caracter personal se face cu respectarea următoarelor principii:
- Notificarea: SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL este înregistrată ca operator în Registrul general de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal cu numerele…………, pentru colectarea, prelucrarea si stocarea datelor cu caracter personal ale clientilor/potentialilor clienti
- Legalitatea : Prelucrarea datelor cu caracter personal se face în temeiul și în conformitate cu prevederile legale;
- Scopul bine-determinat: Orice prelucrare de date cu caracter personal se face în scopuri bine determinate, explicite și legitime, adecvate, pertinente și neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate și ulterior prelucrate;
- Consimţământul persoanei vizate: Orice prelucrare de date cu caracter personal, cu excepția prelucrărilor care vizează date din categoriile strict menționate în Legea 677/2001, poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat consimţământul în mod expres și neechivoc pentru acea prelucrare;
- Informarea: Persoanele vizate iau cunostinta despre faptul ca li se vor prelucra date cu caracter personal;
- Protejarea persoanelor vizate: Drepturile persoanelor vizate sunt prezentate la punctul 5.6.
- Securitatea: Masurile de securitate a datelor cu caracter personal sunt stabilite astfel încât sa asigure un nivel adecvat de securitate a datelor cu caracter personal procesate.
5.4. Prelucrarea datelor cu caracter personal având o funcţie de identificare de aplicabilitate generală, inclusiv dezvăluirea acestora către terţi, se face numai în urmatoarele condiţii:
- a) persoana vizată şi-a dat în mod expres consimţământul; sau
- b) prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziţie legală; sau
- c) în alte cazuri, cu avizul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal şi numai cu condiţia instituirii unor garanţii adecvate pentru respectarea drepturilor persoanelor vizate.
SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL respectă principiul caracterului adecvat, pertinent şi neexcesiv, precum şi măsurile de confidenţialitate şi de securitate a prelucrărilor. În cazul prevazut la punctul c) de mai sus, se au în vedere urmatoarele aspecte:
- scopul prelucrării să fie determinat, explicit şi legitim;
- stabilirea şi aplicarea unor măsuri prin care să se asigure exercitarea drepturilor persoanelor vizate;
- durata de stocare a datelor să fie pe perioada strict necesară îndeplinirii scopului, după care datele vor fi şterse sau distruse, după caz;
- stabilirea modalităţilor de acces la sistemele de evidenţă în vederea colectării datelor, în funcţie de care se vor stabili şi respecta măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor;
- utilizarea datelor numai în limitele scopului stabilit;
- dezvăluirea către alţi destinatari este interzisă, cu excepţia situaţiei în care există consimţământul persoanei vizate sau o prevedere legală expresă;
Colectarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal având o funcţie de identificare de aplicabilitate generală, inclusiv dezvăluirea acestora, prin efectuarea şi reţinerea de copii de pe cartea de identitate sau de pe documente care le conţin, sunt interzise, cu excepţia situaţiilor prevăzute la punctele a), b) si c) de mai sus.
5.5. Drepturile persoanelor ale căror date personale sunt colectate şi/ sau prelucrate
5.5.1. Dreptul de a fi informat
(1) În cazul în care datele cu caracter personal sunt obţinute direct de la persoana vizată, SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL este obligat să furnizeze persoanei vizate cel puţin următoarele informaţii, cu excepţia cazului în care această persoană posedă deja informaţiile respective:
- a) scopul în care se face prelucrarea datelor;
- b) informaţii suplimentare, precum: destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor; dacă furnizarea tuturor datelor cerute este obligatorie şi consecinţele refuzului de a le furniza;
c)existenţa drepturilor prevăzute de lege pentru persoana vizată, în special a dreptului de acces, de intervenţie asupra datelor şi de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;
- d) orice alte informaţii a căror furnizare este impusă prin dispoziţie a autorităţii de supraveghere, ţinând seama de specificul prelucrării.
(2) Pe pagina de internet a SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL (www.tuburipentrutigari.ro) este postata Politica de confidentialitate;
(3) Inainte de completarea datelor cu caracter personal se solicita consimtamantul persoanelor vizate, pentru prelucrarea acestora;
5.5.2. Dreptul de acces la date
Orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL (în calitate de operator), la cerere şi în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta.
SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL este obligat, în situaţia în care prelucrează date cu caracter personal care privesc solicitantul, să comunice acestuia, împreună cu confirmarea, cel puţin următoarele:
- a) informaţii referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere şi destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt dezvăluite datele;
- b) comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării, precum şi a oricărei informaţii disponibile cu privire la originea datelor;
- c) informaţii asupra principiilor de funcţionare a mecanismului prin care se efectuează orice prelucrare automată a datelor care vizează persoana respectivă;
- d) informaţii privind existenţa dreptului de intervenţie asupra datelor şi a dreptului de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;
- e) informaţii asupra posibilităţii de a înainta plângere către autoritatea de supraveghere, precum şi de a se adresa instanţei pentru atacarea deciziilor operatorului, în conformitate cu dispoziţiile legii.
Nota:
(1) Persoana vizată poate solicita de la SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL informaţiile prevăzute de lege, printr-o cerere întocmită în formă scrisă, semnată şi înregistrată la registratura companiei. În cerere solicitantul poate arăta dacă doreşte ca informaţiile să îi fie comunicate la o anumită adresă, care poate fi şi de poştă electronică, sau printr-un serviciu de corespondenţă care să asigure că predarea i se va face numai personal.
(2) SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL se obliga să comunice informaţiile solicitate, în termen de 15 zile de la data primirii cererii, cu respectarea eventualei opţiuni a solicitantului.
5.5.3. Dreptul de intervenţie asupra datelor
Orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere şi în mod gratuit:
- a) după caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau ştergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă legii, în special a datelor incomplete sau inexacte;
- b) după caz, transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă legii.
5.5.4. Dreptul de opoziţie
Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate şi legitime legate de situaţia sa particulară, ca date care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare. În caz de opoziţie justificată prelucrarea nu mai poate viza datele în cauză.
5.5.5. Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale
(1) Orice persoană are dreptul de a cere şi de a obţine retragerea/ anularea/ reevaluarea oricărei decizii care produce efecte juridice în privinţa sa, adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată prin mijloace automate, destinată să evalueze unele aspecte ale personalităţii sale, precum competenţa profesională, credibilitatea, comportamentul său ori alte asemenea aspecte.
(2) Respectându-se celelalte garanţii prevăzute de lege, o persoană poate fi supusă unei decizii de natura celei vizate la al. (1), numai în următoarele situaţii:
- a) decizia este luată în cadrul încheierii sau executării unui contract, cu condiţia ca cererea de încheiere sau de executare a contractului, introdusă de persoana vizată, să fi fost satisfăcută sau ca unele măsuri adecvate, precum posibilitatea de a-şi susţine punctul de vedere, să garanteze apărarea propriului interes legitim;
- b) decizia este autorizată de o lege care precizează măsurile ce garantează apărarea interesului legitim al persoanei vizate.
5.5.6. Dreptul de a se adresa justiţiei
(1) Fără a se aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plângere autorităţii de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de lege, care le-au fost încălcate.
(2) Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanţei competente pentru repararea acestuia.
5.7. Comunicarea datelor cu caracter personal
(1) Datele cu caracter personal se pot comunica între SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL şi împuterniciţii acestuia sau între SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL sau împuterniciţi ai acestuia şi alte instituţii ori organisme publice sau entităţi de drept public sau privat în una dintre următoarele situaţii:
- a) dacă persoana vizată şi-a dat consimţământul expres şi neechivoc pentru comunicarea datelor sale;
- b) fără consimţământul persoanei vizate în cazurile prevăzute de lege.
(2) Comunicarea datelor cu caracter personal în situaţiile prevăzute la alin. (1) se poate face dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
- a) comunicarea se efectuează pe baza unui contract sau, după caz, a unui document de cooperare care trebuie să cuprindă cel puţin: numărul de înregistrare a notificării, temeiul legal al prelucrării şi scopul acesteia, termenul maxim de prelucrare, drepturile şi obligaţiile părţilor, modalităţile de asigurare a securităţii prelucrărilor şi de respectare a drepturilor persoanei vizate, precum şi menţiunea că datele pot fi utilizate doar de structura beneficiară şi numai în scopul pentru care au fost solicitate;
- b) comunicarea se efectuează în baza unei solicitări scrise, care trebuie să cuprindă temeiul legal, scopul prelucrării şi datele solicitate, precum şi, dacă este cazul, numărul atribuit beneficiarului de Autoritatea naţională de supraveghere.
(3) Comunicarea datelor cu caracter personal se poate face şi on-line, cu respectarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2) şi asigurarea securităţii sistemelor de comunicaţii a datelor cu caracter personal.
(4) Datele cu caracter personal asupra cărora persoanele vizate au exercitat şi li s-a recunoscut dreptul de opoziţie nu pot face obiectul prelucrării.
(5) Cererile pentru comunicarea datelor cu caracter personal adresate SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL trebuie să conţină datele de identificare a solicitantului, precum şi motivarea şi scopul cererii, conform prevederilor legale.
(6) Cererile care nu conţin aceste elementele se restituie pentru completare, iar cele care nu se încadrează în condiţiile prevăzute de lege se resping, menţionându-se motivele pentru care comunicarea datelor cu caracter personal nu este posibilă.
(7) Înainte de comunicarea datelor cu caracter personal, SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL verifică dacă acestea sunt exacte şi, dacă este cazul, actualizate.
5.8. Măsuri tehnice privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Toate documentele care conţin date cu caracter personal se înregistrează şi urmează regulile de păstrare, procesare, multiplicare, transport, transmitere, distrugere şi arhivare stabilite prin Legea Arhivelor nationale şi prin proceduri interne.
SC GOLDEN TIP IMPORT EXPORT SRL
Prin BUCUR DOREL – administrator
Ultimele Comentarii
multumesc din suflet oameni dragi pentru produs si pentru rapiditatea livrarii,ramaneti aceiasi...
posted in Tuburi tigari CARTEL 200from iulian eugen
Transport only in Romania
posted in Transport si Platafrom Administrator
My order is on hold whay
posted in Transport si Platafrom ales_potocnik1
un tutun bun , mai bun ca senator. scrie natural flavor pe...
posted in Privat: Plic Tutun DB Original Natural Flavour 30 grfrom sinbad
E fun tutun foarte bine taiat, subtire, perfect pentru rulat tigari ;...
posted in Privat: Tutun de rulat Primus Original 35 grfrom Preda Cristian